Cursuri de muzica si teatru


Sunt o gramada de tineri cu talent muzical sau teatral pe care i-am intalnit in ultima vreme. Uitandu-ma in spate imi dau seama ca am fost unul dintre ei. Unul care a stiut sa profite la maxim de oportunitatile care i s-au ivit. Am inceput prin a face muzica, prin a lua cursuri in domeniu si chiar apoi sa urmez o scoala de specialitate. Asta mi-a marcat viata si m-a impins mai departe in cariera pe care  o am acum pe plan muzical.  Chiar daca nu as fi urmat sa aleg un job in muzica, ea este una dintre cele mai frumoase arte si merita sa o incerci daca ai talent.

teatruDespre teatru pot sa spun spun ca este ceea ce m-a format cel mai bine ca om. Putini stiu ceea ce este teatru defapt in primul lui an de studiu. Teatrul este defapt o arta care te invata sa te dezvolti, sa fi sigur pe tine, sa ai spontaneitate, viteza de reactie si multe altele strans legate de cele amintite mai devreme. Te invata practic cum sa iei cele mai bune decizii intr-un timp foarte scurt sau chiar limita. Recomand cu caldura tuturor tinerilor sa incerce cateva cursuri. Va vor ajuta foarte mult in orice domeniu veti ajunge.

Eu multumesc celor de la codehr.wordpress.com ca mi-au dat ocazia sa-mi exprim gandurile pentru tanara generatie pe blogul lor si va recomand cu caldura sa mergeti la cateva workshop-uri de creativitate si dezvoltare personala.

Puteti incerca foarte bine pentru  partea de teatru sa cereti sfaturi de la http://www.cursuri-actorie.ro/ . O sa gasiti acolo o echipa absolut minunata si plina de energie de la care veti avea ocazia sa invatati foarte multe lucruri utile pentru dezvoltarea personala prin teatru.

muzicaPentru partea muzicala daca va spun de Bogdan Tascau probabil ca nu veti mai avea foarte multe intrebari. Este  un muzician foarte bun  si  deja un foarte cunoscut compozitor roman care ne-a si reprezentat tara la Eurovision. A fost cel care a lansat multe trupe de succes si care a compus o gramada de piese indragite de public, pentru diferiti artisti ca: Ackent, Loredana, A.S.I.A, Pops, Talisman, Spin, Keo, Andreea Balan, Nico, Andra, Blondy, Alb Negru, Todomondo si multi altii.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s